În perioada 15 ianuarie-28 februarie 100 de agenţi economici din Capitală au anunţat că reduc şi cu 70 la sută preţurile la îmbrăcăminte, încălţămine dar şi la alte produse cu caracter sezonier
Soldările durează 45 de zile şi se fac la produsele cu caracter sezonier. În această categorie intră articolele de îmbrăcăminte, de blănărie-pielărie, confecţiile, tricotajele, inclusiv lenjeria, ţesăturile, marochinăria, încălţămintea şi articolele sezoniere de sport-turism.
Sectorul 1, campionul magazinelor care anunţă reduceri
La Iaşi reducerile au început de pe 11 ianuarie
La Iaşi, cele mai mari, de 70 la sută, au fost aplicate de firmele amplasate în Iulius Mall. La Il Passo, Marionnaud, FOX, House of Art, Ravioli sau Sofiaman pot fi cumpărate haine ori articole de încălţăminte cu preţuri sub un 100 de lei. Spre exemplu, la House of Art, o rochie a ajuns de la 130 de lei la 71 de lei în timp ce un costum bărbătesc s-a ieftinit de la 204 lei la 158 de lei. Reduceri de până în 50 la sută au fost făcute de magazinele Bata, Be in time, Best, Hestia Elite, HV Street, Il Bimbo, Ioana Shoes, Motor, Nichi, Springfield, Steilmann sau U-Man. La Moldova Mall reducerile sunt aplicate de pe 11 ianuarie şi vor ţine doar o lună, după cum spun administratorii. Şi aici, reţeta se păstrează, mai ales la textile şi marochinărie. Spre exemplu, preţul puloverelor a scăzut de la 80 de lei la 55 de lei, o geantă de damă e cu 10-20 la sută mai ieftină iar blugii au ajuns la 50 de lei perechea. (Gruia Ursu)
Braşov: de la chinezării la îmbrăcăminte, încălţăminte şi cosmetice "de firmă", plus bijuterii
Până la ora actuală, Primăria Braşov a primit notificări de înscriere în campania de soldări din partea unui număr de 16 firme de comerţ, care, conform legii, îşi vor putea pune în aplicare reducerile de preţuri începând din 15 ianuarie curent.
Surprinzător, nici una dintre aceste notificări nu se referă la vreo lichidare de stoc, ci doar la scăderi de preţuri la diverse mărfuri de sezon "supranumerar", reducerile fiind, ca şi în anii trecuţi, între 10% şi 70%. Pe lista soldărilor se află îndeosebi îmbrăcămintea, încălţămintea, lenjeria, articolele de sport, electronicele şi electrocasnicele, de la cele "made in China" până la cele "de firmă", dar nu lipsesc nici parfumurile, cosmeticele "sută la sută franţuzeşti" şi chiar bijuteriile. Pe lângă cele 16 firme înscrise până acum la soldări "cu acte-n regulă", numeroşi alţi negustori din urbea de sub Tâmpa anunţă şi ei promoţii de până 50% din preţuri, pentru care nu e necesară însă "corvoada" notificărilor la primărie.
Sfântu Gheorghe: doar două notificări, pentru încălţăminte şi ... piese auto
La Sfântu Gheorghe (Covasna), doar două firme au depus până acum notificări privind începerea soldărilor: Piepa SRL, care comercializează încălţăminte, şi Autobling SRL, profilată pe vânzarea de piese şi accesorii auto. În vreme ce prima a anunţat doar o reducere de preţuri, între 30% şi 60%, cea de-a doua a preferat lichidarea de stoc, cu discounturi de până la 70%. "Anul trecut au fost mai multe firme care au făcut solduri, nu mai ţin minte exact câte, dar anul ăsta n-am primit decât două cereri, săptămâna trecută, n-aş putea să vă spun de ce atât de puţine. Dar suntem abia la începutul sezonului, poate o să mai vină şi altele", ne-a declarat viceprimarul Balint Jozsef.
Miercurea-Ciuc: două reduceri "simple" şi o lichidare de stoc
Şi la Miercurea-Ciuc (Harghita), ispita soldărilor a "mobilizat" doar trei societăţi comerciale: două au notificat primăriei o reducere "simplă" a preţurilor, cea de-a treia optând pentru lichidarea stocurilor. "Toate trei vând îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar nu ştiu exact care e nivelul reducerilor de preţuri anul acesta, probabil că de cel puţin 40 - 50%, ca şi în anii trecuţi", ne-a mai "lămurit" viceprimarul Antal Istvan
Timişoara, 16 notificări
La Primăria Municipiului Timişoara s-au primit, până în 13 ianuarie, 16 notificări de la agenţi economici privind perioada de soldări din această iarnă, cu una mai mult decât anul trecut. Primăria a reluat programul cu publicul, dar agenţii economici pot trimite şi prin poştă actele prevăzute în Legea 650/2002 şi tipizatele din anexele la Hotărârea Guvernului nr. 333/2003 privind normele metodologice de aplicare a Legii 650/2002 împreună cu notificarea perioadei de soldare la Serviciul Publicitate şi Comerţ, Primăria Municipiului Timişoara, bd. C. D. Loga nr. 1. Deoarece vor urma verificări în conformitate cu legea, agenţii economici au fost informaţi că pentru nedepunerea notificărilor la Primăria Municipiului Timişoara în termenul prevăzut de lege, amenda este între 2.000 - 10.000 de lei şi se poate proceda la sistarea vânzărilor de soldare. La Primăria Municipiului Arad fuseseră depuse, până astăzi, doar trei notificări de la agenţi economici privind perioada de soldări din această iarnă.
Friday, January 14, 2011
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment